„Să trăieşti Mimilică dragă, să fii bună, să fii bună pentru ca să poţi fi fericită! Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai întâi nu pot fi iubiţi şi al doilea… al doilea, de! Norocul şi celelalte pere mălăieţe, care se aseamănă cu el, vin de afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora, n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire, în tine răsare şi în tine înfloreşte şi leagă rod când ţi-ai pregătit sufletul pentru el. Şi pregătirea aceasta e operă de fiecare clipă. Când pierzi răbdarea împrăştii tot ce ai înşirat şi iar trebuie să o iei de la capăt. De aceea vezi atât de puţini oameni fericiţi… atâţia cât merită.
A, dacă nu ne-am iubi pe noi fără măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastra şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit, sau ne-am surprins asupra unei răutăţi, ori asupra unei fapte urâte, dacă în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi, partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură.
Se ştie că durerea este un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora.
Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce vrei. Şi văd că ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare că ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi vina.
Aşa, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei şi al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg, cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată, de câte ori deşertăciunea te îndeamnă să strigi: ”Uitaţi-vă la mine!”, dar mai ales aş vrea să scriu, de-a dreptul în sufletul tău aceasta: “Să nu faci o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşesti”. Nu e triumf pe lume, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată.
Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi trăit cincizeci de ani ai să o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu să o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi!

Te îmbrăţisez cu drag,
Alexandru Vlahuţă
Când ai împlinit şaptesprezece ani.”

Am gasit textul asta postat de oamenii internetului si vreau sa-l impartasesc cu plictisitii care inca mai citesc acest blog

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit. Și atunci, am putut să mă liniștesc. Astăzi, știu că aceasta se numește… Stimă de sine

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele. Astăzi, știu că aceasta se numește… Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă,
contribuie la dezvoltarea mea personală. Astăzi, știu că aceasta se numeste… Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …
Astăzi, știu că aceasta se numește… Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic… Persoane, situații, tot ceea ce îmi
consumă energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism. Astăzi, știu că aceasta se numește… Amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu.
Astăzi, știu că aceasta se numește… Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înșelat. Astăzi, am descoperit… Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo
unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile. Și aceasta se numeste… Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că rațiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea
devine un aliat foarte prețios. şi toate acestea înseamnă… Să ştii să trăiești cu adevărat.” `

Charlie Chaplin

Dupa 4 ani de liceu, 5 ani de facultate + 2 ani prelungire, abia ieri m-am intrebat care e de fapt rolul integralei. La ce ajuta calculul integral? Care e scopul lui?

L-am sunat pe taica-miu si mi-a zis ca ajuta la calculul infinitezimal. Dar nu m-a lamurit cu nimic raspunsul asta.
Pe wikipedia scrie ca integrala unei funcții este o generalizare a noțiunilor de arie, masă, volum și sumă, dar nici raspunsul asta nu ma lamureste.

Adica nu simt integrala, nu inteleg ce e cu ea si de ce. Am tot folosit zilele astea integrale atat la descrierea semnalelor cat si la calculul probabilitatilor si nu am inteles care-i treaba cu integrarea.

Asta m-a facut sa ma simt ignoranta si proasta, pentru ca am tot folosit integrale atatia ani si nu am incercat niciodata sa inteleg fenomenul in sine. Nu m-a interesat.

De ce s-au chinuit Newton, Leibniz, Riemann si altii cu integralele astea?

Cand o sa ma lamuresc si voi fi in stare sa explic in cuvintele mele rudimentare, voi reveni cu raspunsul

In capul meu, in lumea mea, cand apare o amenintare, stai acolo pe pozitii si o infrunti, nu fugi. Opui rezistenta. Problema e ca strategia asta da gres cand forta careia ii opui rezistenta e mai mare.

Ieri la aikido am exersat cu bastoane. Cand adversarul ma ataca cu bastonul, daca eu param cu bastonul meu mi-o luam grav, pentru ca ala care ma ataca era de doua ori mai mare ca mine. In schimb, daca lasam bastonul moale in mana, un capat al bastonului se ducea fix in mecla lui, fara ca eu sa depun vreun efort. Mai mult, cu putina tehnica, ii prindeam mana intre bastonul lui si al meu si apoi i-o rasuceam.
Pentru a face fata atacului a trebuit sa nu opun rezistenta (sa nu parez bastonul lui cu al meu, ci doar sa il pun in fata pentru a ma apara) si sa tin bastonul lejer in mana, astfel incat eu sa ma folosesc de forta imprimata de el pe bastonul meu.

Cand iei un viraj trebuie sa te uiti la iesirea din curba. In momentul in care fixezi privirea pe un obiect (point fixation), fix in ala te opresti.

O obsesie poate fi privita ca point fixation. Obsesia fata de o persoana, fata de o actiune, fata de un obiect. Cand te concentrezi asupra unei obsesii, opui rezistenta cursului firesc al lucrurilor si consumi multa energie, in loc sa lasi lucrurile sa se miste firesc si sa te folosesti de propria lor dinamica.

De cand mi-am tras HTC Desire cu Android, mi-am pus pe el tot felul de aplicatii cu citate de la diversi indivizi. Din sutele de citate pe care le-am citit pana acum din aplicatiile alea, cel mai jmeker mi se pare:

“Be kind, for everyone you meet is fighting a hard battle.” – Platon

Dupa ce m-a trimis compania pe o caruta de bani la un seminar de review de 5 zile pentru CISSP in iunie, in iulie a trebuit sa dau examenul de CISSP. Pentru ca ma simteam total nepregatita pentru examen, mi-am luat o saptamana liber inainte de examen.

Si aici incepe.

Sabata si duminica mi-am facut curaj sa ma apuc de invatat, dar mai aveam cateva zile la dispozitie, asa ca am ars-o dubios.
Luni m-am intalnit cu Razvan si Leo sa lucram la proiectul cu aplicatia de gestiune.

Marti. Ei bine, marti am am incercat sa citesc ghidul oficial de la ISC2 pentru CISSP, dar dupa cateva pagini citite m-a luat somnul. am trecut la video-uri CBT nuggets, dar si alea ma plictiseau. Pana la urma mi-am pus niste audio books de la SANS pe mp3 player si m-am dus la alergat in parc. Atunci s-a lipit ceva de mine.

Miercuri si joi am repetat experienta de luni. Am asculat niste seminari audio de la SANS prin parc si mi-am hranit anxietatea

Vineri am reusit sa stau 2 ore sa ma uit pe ce era de toceala (in principiu la securitate fizica si la criptografie). Apoi, am vorbit cu cateva persoane si le-am rugat sa se gandeasca de bine la ancootza si sa aiba incredere ca iau examenul. De-a lungul timpului am descoperit ca smecheria chiar merge.

Sambata, la examen. Ma simteam nepregatita, dar stiam ca sunt sanse sa il iau. Plus ca universul tine cu ancootza
250 de intrebari grila cu 4 variante de raspuns, una singura corecta. Multe raspunsuri erau corecte, dar trebuia ales cel mai bun raspuns. De multe ori eliminai 2 raspunsuri, iar apoi ramaneai cu alte 2 perfect valide din care, evident, trebuia sa alegi unul singur.

Am stat 6 (SASE) ore (din care jumatate de ora am facut pauza si am mancat vreo 5 banane), adica am terminat penultima, cu 5 minute inainte sa expire timpul. Spre sfarsit aveam intrebari pe care le lasasem pentru review (mare greseala), asa ca a trebuit sa aleg la repezeala din instinct.
Intrebarile erau pe un caiet, iar raspunsurile se bifau pe un bilet (ca la loto). Unde chiar nu am reusit sa gasesc raspunsul, am pus bulina astfel incat sa arate bine pe biletul cu raspunsul, sa deseneze niste linii frumoase.

Examenul a fost misto, la modul ca mi-a excitat creierul la maxim Daca as fi reusit sa stau toata saptamana sa citesc official guide-ul nu stiu in ce masura m-ar fi ajutat, pentru ca foarte putine intrebari aveau raspunsuri concrete, extrase din definitii.

Dupa 4 luni si 3 zile am primit un mail de la ISC2. Eram cu parshu in demo room, iar cand am vazut mail-ul, m-am ridicat in picioare si am strigat SA MOARA MA-SA! AM LUAT CISSPU’. M-am dus in birou sa-l anunt pe tata’ lor tremurand (am niste reactii dubioase uneori), iar apoi m-am intors sa ma uit inca o data sa vad ca intr-adevar l-am luat.

Am trimis formularul de endorsement si CV-ul din care sa reiasa experienta de minim 5 ani in 2 sau mai multe din cele 10 domenii acoperite de certificare, iar ieri am primit mail-ul de confirmare.

Congratulations! It gives me great pleasure to be the first to address you with the Certified Information Systems Security Professional (CISSP®) designation!

Dupa checkin mi-am luat camera in primire si am verificat conexiunea la enternet. 0.30 EUR in prima ora, iar apoi 20 EUR 24 de ore. Astia nu au notiunea de wireless moca la receptie. Hai sa ies.

Ies din hotel, caut numerele cladirilor sa vad in ce sens scad numerele ca sa ma asigur ca ma indrept spre centru. Mergand la oha pe strada, dau de niste semne care trimiteau catre un muzeu. Mai mult, lumea mergea gramada spre-ncolo. Hai si eu.

8.5 EUR biletul, 1 EUR la garderoba.

Am ramas masca, coplesita, depasita de situatie. Nu-ntelegeam ce se intampla. EPICNESS.
Istorie, tehnologii energetice, fizica nucleara, optica, aeronautica, instrumente muzicale, chimie, farmacologie, sticla, jucarii tehnice, astronomie, foto, textile, astrologie, geodezie, microelectronica, telecomunicatii, agricultura, tehnologia mancarii, metale, navigare, robotica, constructia tunelelor, nanotehnologie, biotehnologie.

Un fel de “neam de neamu’ meu n-a mai vazut asa ceva”
Cand am plecat de la muzeu mi-am luat un poster cu organismul uman la 8 eur si am continuat drumul in sensul in care descresc numerele cladirilor. Cu exceptia fast food-urilor si restaurantelor, toate magazinele inchise. M-am plimbat pana mi-au sarit capacele si apoi m-am intors la hotel cu trenul (metrou sau ce-o fi ala).

Nikos Kazantzakis

Nothing exists! Neither life nor death. I watch mind and matter hunting each other like two nonexistent erotic phantasms — merging, begetting, disappearing — and I say: “This is what I want!”
I know now: I do not hope for anything. I do not fear anything, I have freed myself from both the mind and the heart, I have mounted much higher, I am free. This is what I want. I want nothing more. I have been seeking freedom.

* This passage was used for Kazantzakis’ epitaph: Δεν ελπίζω τίποτε. Δεν φοβούμαι τίποτε. Είμαι λεύτερος
* I hope for nothing. I fear nothing. I am free.
* Variant translation: I expect nothing. I fear no one. I am free.

Citez un clasic in viata:

1. nimeni nu are _nevoie_ de ajutor, singurul care te poate ajuta esti tu insuti. majoritatea “raului” din lume, este facut de cei care incearca sa “ajute” nesolicitati, pentru ca le e lene sa se ocupe de EI INSISI, asa ca prefera sa dea sfaturi ALTORA – e mai usor sa faci experiente pe altii decit pe tine.
2. in masura in care poti totusi sa “ajuti”, singurul ajutor valabil pe care poti sa-l acorzi este aproape intotdeauna O CRITICA. pentru ca adevarul care elibereaza, este intotdeauna adevarul care nu ne convine. aversiunea fata de critica duce automat la aversiunea fata de autocritica, si implicit fata de gindire critica…