cuvinte

Cand este vorba de trairile interioare imi e greu sa ma exprim. Pentru ca nu gandesc mereu in cuvinte.

Gandesc in mecanisme, in imagini, in senzatii, in structuri. Ca si cum daca as gandi in cuvinte, cineva le-ar putea auzi si mi-ar fura gandurile ascunse. Daca sunt intr-o situatie naspa, nu ma gandesc “mama ce naspa de mine”, ci simt instant o senzatie de disconfort in capul pieptului. Atunci stiu ca e naspa fara sa transpun asta in cuvinte.

Vizualizez si transpun evenimentele in piese de lego pe care le imbin eu in mintea mea, fara sa exprim in cuvinte. Fac asocieri, analogii, agregari, am imaginea, simt senzatia. Dar nu am cuvintele. Iar cand incerc sa exprim in cuvinte, am mereu impresia ca ce transpun in cuvinte nu are cum sa aiba niciodata intensitatea a ce gandesc eu. Si pare banal. Asa ca nu mai spun in cuvinte.

Asa cum te sui pe bicicleta si pur si simplu mergi, fara sa iti spui in gand ca trebuie sa te pui in sa, apoi sa apesi pedala, sa tii bine ghidonul in mana. O faci pur si simplu, fara sa scrii un eseu pe tema asta. La fel stii si sa apesi pedala si sa balangani schimbatorul de viteze.

De aia pentru mine cuvintele nu inseamna mult.
De aia uneori stiu raspunsul dar nu pot argumenta.
De aia nu sunt capabila sa transmit in cuvinte trairile interioare.
Totul e in mintea mea

Poate ca trebuie sa mai citesc.